Articole/Dislexie

Încurcă b, d, p și q: când e normal și când e dislexie?

Părinți de copii 6–10 ani4 min de cititDr. Monica Bolocan

Aproape fiecare copil din clasa pregătitoare sau din clasa I scrie, la un moment dat, „b” în loc de „d” sau citește „pop” în loc de „bob”. Întrebarea care îi frământă pe părinți nu este dacă se întâmplă, ci până când este normal să se întâmple și ce se ascunde în spate atunci când inversările nu dispar.

De ce le încurcă?

Literele b, d, p și q sunt, vizual, aceeași formă rotunjită, așezată în patru poziții diferite. Pentru un creier care abia învață să citească, orientarea unei forme în spațiu nu este încă o informație importantă: un scaun rămâne scaun indiferent din ce parte îl privești, la fel o cană sau un pantof. Copilul trebuie să se „dezvețe” de această regulă, valabilă pentru obiecte, și să învețe că, la litere, orientarea schimbă totul.

La cei mai mulți copii, acest proces se stabilizează spre sfârșitul clasei I. La copiii cu dislexie, automatizarea nu se produce sau se produce foarte greu. Nu din cauza vederii, ci pentru că dificultatea ține de felul în care creierul leagă semnele scrise de sunetele limbii. Cu alte cuvinte, copilul nu vede lumea „pe dos”. Vede litera corect, dar creierul lui nu reușește să aleagă repede și sigur varianta corectă dintre cele patru „oglinzi” posibile.

Când merită investigat?

Inversările ocazionale la 6–7 ani nu sunt, singure, un motiv de îngrijorare. Imaginea se schimbă atunci când apar împreună mai multe dintre semnele următoare:

• Inversările sunt la fel de frecvente și în clasa a II-a, nu se răresc în timp.
• Confundă literele și la citit, nu doar la scris: citește „dam” în loc de „bam”, chiar și în cuvinte cunoscute.
• La 8–9 ani are încă nevoie să verifice cu degetul sau cu un „truc” de memorare aproape de fiecare dată, în timp ce colegii lui au automatizat demult.
• Inversările vin la pachet cu alte semne: confundă sunete asemănătoare (s/ș, f/v), uită de la o zi la alta cum se scriu cuvinte învățate, nu reține rime și nu se prinde la jocurile de cuvinte.
• În familie există rude apropiate (părinte, frate, soră) care au avut dificultăți mari la citit și scris. Dislexia are o componentă ereditară puternică.

Unde se vede, dincolo de caiet?

Inversările cronice încetinesc totul: copilul zăbovește pe fiecare literă, pierde firul frazei și nu mai apucă să termine exercițiile. Copiatul de pe tablă devine o cursă pierdută din start. Nu de puține ori, concluzia de la clasă este „neglijență” sau „lipsă de exercițiu”, care aduce și mai multe copieri, adică exact activitatea care îl epuizează cel mai tare.

Copilul începe apoi să ocolească tot ce înseamnă litere: nu mai vrea să citiți împreună seara, refuză jocurile cu cartonașe scrise, lasă caietul de teme la școală (convenabil de „uituc”). La 7–9 ani, copiii compară totul, iar cel care citește greoi primește ușor eticheta de „prost” sau „ciudat”, deși este inteligent și vorbăreț. Acasă, temele devin bătălii de o oră pentru zece rânduri, iar fraza „uite că ieri ai scris bine!” pune paie pe foc.

Ce poți face?

Iată ce ajută:

• Nu insista pe copieri repetate. Scrisul literei „b” de 20 de ori nu repară mecanismul, ci doar îl obosește pe copil și îi crește respingerea față de scris.
• Folosește mai multe simțuri, nu doar ochii. Spre exemplu, litere modelate din plastilină, scrise cu degetul în nisip sau pe spatele copilului, litere din lemn pipăite cu ochii închiși: corpul ajută creierul să fixeze orientarea corectă.
• Citește-i tu cu voce tare, zilnic, fără să-l verifici. Păstrează plăcerea poveștilor separat de efortul cititului. Copilul are nevoie de un vocabular bogat, chiar dacă încă nu-l poate accesa singur, în scris.
• Observă și notează, nu corecta încontinuu. Ține, timp de două-trei săptămâni, un carnețel cu exemple concrete: cuvintele inversate, cât de des apar, în ce context. Este cel mai valoros material pe care îl poți aduce la o evaluare.
• Vorbește cu învățătoarea despre ce vezi acasă, nu doar despre note. Întreab-o: „Apar inversările și la clasă? Cât de des?”
• Nu aștepta „să-i treacă”. Dacă la jumătatea clasei a II-a inversările sunt la fel de dese ca în clasa I, timpul nu va rezolva singur problema.

Când e momentul unei evaluări?

Inversările singure nu înseamnă neapărat dislexie. O evaluare este recomandată atunci când persistă după vârsta de 7 ani și jumătate, se combină cu alte dificultăți de citit și scris și produc deja tensiuni la școală sau acasă. O evaluare psihologică standardizată poate spune limpede dacă este o etapă de dezvoltare mai lentă sau dislexie și poate descrie punctele tari ale copilului, pe care se construiește orice plan de intervenție eficient.

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește o evaluare psihologică individuală.