Articole/Disgrafie

Disgrafia la liceu: notițele pe care nici el nu le poate citi

Părinți de adolescenți4 min de cititDr. Monica Bolocan

Deschide caietul înainte de test și constată, ca de fiecare dată, că nu își poate citi propriile notițe. Literele se contopesc, cuvintele sunt tăiate din grabă, iar prescurtările inventate pe loc nu mai înseamnă nimic după o săptămână. Împrumută caietele colegilor, dar și din ele îi lipsesc bucăți, pentru că la oră fie ascultă, fie scrie. Amândouă nu le poate face.

La 15 ani, când la școală se scrie tot mai mult și tot mai repede, disgrafia netratată nu mai este „un scris urât”, ci un obstacol zilnic.

De ce doare disgrafia mai tare la liceu?

În clasele primare, temele erau scurte, iar adultul avea răbdare. La gimnaziu și la liceu, cerințele cresc exact acolo unde el este cel mai fragil:

• viteza: profesorii dictează și scriu pe tablă în ritm de adult, iar cine scrie de două ori mai încet notează jumătate din lecție;
• volumul: eseuri, referate, caiete de zeci de pagini, teste cu răspunsuri dezvoltate;
• autonomia: nimeni nu îi mai dictează rar, nimeni nu îi mai verifică caietul, e singur cu mâna lui.

Și apare problema cea mai perfidă: propriile notițe devin inutilizabile. Un elev obișnuit învață din caietul lui. Adolescentul cu disgrafie a muncit dublu la oră și rămâne cu nimic.

Care sunt semnele la adolescent?

Iată ce poți observa:

• Nu își poate reciti notițele după câteva zile: scrisul lui îi este ilizibil chiar lui.
• Nu poate asculta și scrie în același timp. Mulți aleg să asculte și sunt apoi certați pentru că „nu au lecția scrisă”.
• Eseurile scrise de mână sunt mult mai sărace decât ceea ce știe: taie fraze, alege cuvinte simple, „ușor de scris”, încheie mai devreme pentru că îl lasă mâna.
• După o lucrare de două ore îl doare fizic mâna, iar scrisul de pe ultima pagină arată vizibil mai „destrămat” decât cel de pe prima.
• Refuză tot ce se scrie de mână în afara școlii (felicitări, formulare, jurnal), deși tastează fluent.
• La testele pe calculator sau la cele orale, rezultatele cresc vizibil. Această diferență este semnul cel mai grăitor.

Unde se vede, dincolo de caiet?

Notițele incomplete mută învățatul spre tocitul de ultim moment din manual sau din caietele altora. Lucrările sunt depunctate pentru aspect și pentru un conținut scurtat de oboseală. La examenele naționale, unde totul se scrie de mână, contra cronometru, disgrafia netratată poate costa puncte la fiecare materie. Nu pentru că nu știe, ci pentru că nu poate pune pe hârtie, în ritmul cerut, ce știe.

Mulți adolescenți cu disgrafie poartă o rușine veche de 10 ani, învățată în clasele mici, când caietul lor era arătat drept exemplu negativ. Partea „de mână” a vieții de adult care se apropie (acte, cereri, testul scris pentru permisul auto) devine o sursă constantă de anxietate. Iar acasă, întrebările de tipul „Cum să nu-ți poți citi propriul caiet?” îl lasă cu senzația că efortul lui real, dublu față de al colegilor, nu îl vede nimeni.

Ce poți face?

Iată ce ajută cu adevărat:

• Tratează tastatura ca pe soluție, nu ca pe problemă. Un adolescent cu disgrafie trebuie să învețe să tasteze repede și corect: este abilitatea care îi va purta ideile toată viața. Un curs de dactilografie este una dintre cele mai bune investiții la această vârstă.
• Acceptă alte feluri de a lua notițe. Fotografierea tablei (cu acordul profesorului), înregistrarea audio a lecțiilor acolo unde este permis, aplicațiile de notițe cu dictare vocală, schimbul de notițe digitale cu colegii sunt strategii legitime de acces la informație, nu „scurtături”.
• Cere adaptări oficiale. Pe baza unui raport de evaluare, școala poate accepta lucrări pe calculator, timp suplimentar, evaluare orală acolo unde se poate și nedepunctarea aspectului scrisului. Pentru examenele naționale există proceduri de adaptare, dar ele cer documente.
• Nu cere rescrieri „de dragul caligrafiei”. La 15 ani, scrisul de mână nu se mai reface prin copieri, ci se compensează prin tehnologie. Fiecare rescriere cerută este timp furat de la învățat.
• Uită-te la conținut, nu la „ambalaj”. Când îți arată un eseu, citește ideile și spune-i ce e bun în ele înainte de orice observație despre scris. De-a lungul anilor, a primit deja toate observațiile posibile despre scrisul lui.
• Numiți problema corect în familie. Spre exemplu: „Are disgrafie: mâna lui scrie mai greu decât gândește el.” Fraza îl protejează de eticheta de „dezordonat” și îi dă cuvintele cu care să ceară singur, la școală, ce îi trebuie.

Când e momentul unei evaluări?

Dacă adolescentul nu își poate citi propriile notițe, nu poate asculta și scrie în același timp la ore și există o diferență evidentă între ce produce oral sau pe calculator și ce produce de mână, evaluarea psihologică este pasul care schimbă totul. Ea confirmă sau infirmă disgrafia (singură sau împreună cu dislexia, o combinație frecventă), deschide drumul spre adaptări la școală și la examene și îi oferă adolescentului, după ani de „scrie mai frumos”, prima explicație care chiar explică ceva.

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește o evaluare psihologică individuală.