Articole/Discalculie

Discalculia: de ce nu se rezolvă cu mai multe exerciții

Toți părinții2 min de cititDr. Monica Bolocan

Un copil din clasa a IV-a care încă adună pe degete nu are nevoie de încă o sută de exerciții. Are nevoie ca cineva să verifice dacă simte, de fapt, ce înseamnă „șapte”.

Ce este simțul numerelor?

Cei mai mulți copii își formează singuri o intuiție a cantității: știu, fără să numere, că opt bomboane sunt mai multe decât cinci și că 47 e aproape de 50. Pe această intuiție se construiește tot restul aritmeticii. În discalculie (dificultatea specifică de a înțelege și de a opera cu numere), fundația este slabă sau lipsește, iar procedeele învățate „deasupra” rămân goale: sunt memorate mecanic și uitate repede. Este ca și cum ai construi o casă pe nisip. Poți adăuga oricâte etaje, dar zidurile vor crăpa.

Cum se vede la clasă?

Iată semnele cele mai frecvente:

• Numără pe degete mult după vârsta la care ar fi trebuit să renunțe.
• Tabla înmulțirii nu se fixează, deși o repetă zilnic, luni la rând.
• Încurcă semnele operațiilor, pierde „ținutul minte”, greșește ordinea cifrelor.
• Nu estimează: acceptă, fără să clipească, un rezultat absurd.
• La problemele cu mai mulți pași nu știe ce operație să aleagă.
• Are greutăți cu ceasul, cu banii, cu ordinea lunilor și cu orarul.

Lista nu pune un diagnostic, dar arată când merită să cerem o părere avizată.

De ce se vorbește atât de puțin despre discalculie?

Discalculia este diagnosticată mult mai rar decât dislexia, dar nu pentru că ar fi mult mai rară. La noi este acceptabil să spui „n-am fost bun la matematică” (o spunem, nu de puține ori, chiar cu o oarecare mândrie), așa că nimeni nu mai întreabă nimic.

Ce se face în locul repetiției?

Intervenția se întoarce la bază: se reconstruiește simțul cantității cu obiecte concrete și cu imagini, înainte de cifre. Se lucrează pe estimare, pe comparații, pe descompunerea numerelor, pe axa numerelor și abia apoi pe „rețetele” de calcul. Spre exemplu, înainte de „8 + 5”, copilul învață să vadă că 8 înseamnă „5 și încă 3”. În paralel, sunt permise sprijinurile: tabla înmulțirii tipărită, calculatorul pentru verificare, timpul suplimentar.

Scopul nu este ca elevul să calculeze repede în minte, ci să înțeleagă matematica și să o poată folosi. Raționamentul matematic este, de multe ori, intact. Copilul se blochează doar la aritmetica de bază, care poate fi compensată cu instrumente potrivite.

Vestea bună este că discalculia, ca și dislexia, nu este „o boală”, ci un mod diferit de funcționare, care poate fi compensat (cu anumite limite, în funcție de severitate). Este nevoie însă de metoda potrivită și – mai ales – de consecvență.