Articole/Disgrafie

Disgrafia: când scrisul consumă toată energia

Toți părinții2 min de cititDr. Monica Bolocan

Copilul povestește zece minute despre excursie, cu detalii și cu umor. Apoi scrie: „A fost frumos. Ne-am jucat.” Distanța dintre cele două nu vine din lene. Este prețul pe care îl plătește pentru actul de a scrie.

Disgrafie sau disortografie?

Disgrafia privește scrisul ca act motor: forma literelor, controlul mâinii, așezarea în pagină. Disortografia privește corectitudinea: ce literă trebuie pusă, unde se despart cuvintele, care sunt regulile. Un copil poate avea una dintre ele, pe cealaltă sau pe amândouă, iar evaluarea le separă, pentru că intervenția diferă.

Iată semnele de disgrafie:

• Literele au mărimi inegale, spațiile sunt haotice, scrisul iese din rând.
• Creionul e ținut încordat, mâna obosește repede, ritmul e foarte lent.

Iată și semnele de disortografie:

• Litere sărite sau inversate, cuvinte lipite sau rupte.
• Greșeli care se repetă la aceleași reguli și același cuvânt scris diferit în același text.

De ce are de suferit conținutul?

Scrisul cere, în același timp, să știi ce vrei să spui, să formulezi propoziția, să o ții minte, să alegi literele, să le formezi corect și să respecți pagina. Când pașii motori și cei de ortografie nu sunt automatizați, ei consumă aproape toată energia – ca un telefon cu zece aplicații deschise, în care nu mai rămâne baterie pentru apelul important. Pentru idei rămâne foarte puțin. De aici textele sărace ale unor copii cu o imaginație bogată.

Cum verifici acasă?

O probă simplă: roagă-l să-ți dicteze o compunere, iar tu scrie-o. Dacă textul dictat este mult mai bogat decât cel scris de mâna lui, ai găsit unde e problema și, totodată, prima adaptare utilă.

Ce ajută?

Iată ce funcționează în practică:

• Cere mai puțin de scris, dar păstrează aceeași exigență pentru conținut. Spre exemplu, cinci rânduri bine gândite în loc de o pagină copiată.
• Folosește fișe cu spații de completat, în locul copierii întregi de pe tablă.
• Pregătește trecerea la tastatură din gimnaziu, cu exerciții de dactilografie.
• Alege terapie grafo-motorie (pentru mișcările fine ale mâinii) la copilul mic, iar la cel mare compensare, nu reeducare.
• Cere notarea separată a conținutului și a formei, la materiile care nu țin de limbă.

Ce vedem în caiet nu înseamnă neapărat disgrafie: oboseala, graba sau o dificultate de coordonare pot arăta asemănător. O evaluare psihologică face diferența și arată ce tip de sprijin are sens.